Foamea şi frigul. Însemnãrile pe o sprânceanã ale unui Adonis vlãguit

 

 

 

 

Tihnã. Moderaţie. 2 x cafele. Blonda de joi. Dieta.

Dieta& chixul.

Aluziile& la 11 z.& la o s.. 2 x vremea. Ed..

 

Black—ul alimentat de folk. Nu numai Bathory sau Burzum—ci şi mici maeştri cvasinecunoscuţi, ca Bornholm, autori de giuvaieruri black.

Bornholm amintesc, însã, întrucâtva, şi de Elffor, Suicide C., chiar C. Forest.

 

Genuri. Dieta. Cf. vin.. Ritm. Vârsta. Vremea. Localul. PF.

 

Eu simpatizez, e adevãrat, cu neopãgânismul nordic—fãrã a fi, însã, unul de—al lor; ideologic, prefer black—ul pãgân, aceluia satanist—deşi intersecţii existã.

 

Gestionare, ieri (dum.).

 

Bucur. Numele …. Cafele. Muzicã. Londoneza. La 12 z.. Deviza. Noul. Ziarele. Ziarul, azi.

 

Nemulţumitoarea disjungere completã a fantasticului fabulos şi a goticului de ocultism.

 

Ziarul, azi. Ed.. Atena. Deschiderea.

La 4 s..

Pasiunea. Deviza. Evreul, cr.. Ziarul, azi. Baladele. Cina—la 5 s.. Autori …. Tarabe. Hârtia …. Carnetul mic& biletele, sb.. Cf. vin..

 

Rapiditatea.

 

Ionela. Bucur. Numele …. Cursul. Medicii ….

Iluzii.

Ionela, cf. sb.. Ionela, azi. Policierul recomandat. Mintea, la 5 z..

 

Crezul literar—Rozanov, Bloy, nemţii. Diacronicul. Autenticitatea. Erotismul. Gestul lovinescian. Gradarea. Mâncare. Abdicarea de la raţionalitate, etc..

 

Imnurile glam. Power—ul. Combox—ul. Scuarul: glam. Apetenţa, chimia sonorã.

 

Ortopedul neinteresat. Femeile, azi (luni). Prezentarea elipticã. Ziarul, azi. Atena. Noul.

 

Vârsta. Apatia. Demoralizarea.

 

Policierurilor engleze citite acum patru ani le—am uitat pânã şi numele—vols. celor douã autoare.

 

La 5 z.. Mi.—vin., trei seri. Cf. vin.. Anticipaţia& goticul. 2 x ed.. Cf. azi. Hârtia …. Atingerea. Ionela. Bucur. Cursul. Numele …. Medicii. Ionela, cf. sb.. Cinã …. Ionela, azi. Cursul. Bucur.

 

Privirea mordace—muşcãtoare—se referã, de fapt, la cuvânt—şi e cam impropriu, vorbind despre un aproape nevãzãtor. E vorba despre satirã, întrebuinţarea satirei.

 

Inegalitatea—e remarcatã şi când scrie despre Dna. Peters (‘Al şaptelea pãcãtos’)—scriind despre Carriger, amintise şi policierurile ‘Peabody’.

 

Douã vols./l..

 

Atena. Karenina. 2 x policieruri. 9 vols.. La 6 vols..

Genuri. Dieta. A cizela.

Stângãcia oaspeţilor londonezei.

 

Poşeta. Tarabe. La 3 s.. 9+ 10 z..

 

Divergenţele critice pot fi descoperite şi cu încântare—nu numai cu nedumerire—aerian—tiparul aerienilor—ifose. Savoarea ascunsã—sau manifestã—a originalitãţii—deschiderea. Privarea. Prigoana. Indiscutabilul. Strepeziţii stimaţi.

 

Genuri. Elena, azi. 2 x policieruri. Umorul. 9 vols.. Autori …. Anticipaţia. Cf. vin.. Cafele. Ionela. Hârtia …. Cf. vin.& azi.

 

Card despre experienţa citirii ‘Atlasului de smarald’—plonjarea—are şi un cuvânt interesant despre ‘Potter’, evoluţia—când vine vorba despre citit, e unul dintre grãbiţi—trãsãturã americanã (modernã), crede el—dar are lucruri foarte interesante, paradoxale prin originalitate, despre ‘Crusoe’—dar e dezamãgitor cã pare sã prefere sã asculte romanele—nu reţine numele neeuropene—McDevitt. Discutabilul. Enumerã cinci filme ale fraţilor Coen—care mie nu—mi mai plac de mult ….

Generalizarea grãbitã, falsã—confuzia.

 

Nu numai posterul—ci, mai ales, recomandarea americanului anglofil …, uitatã între timp.

 

Ierarhia. Localul. Cantinã. Ionela. Elena, azi. Vremea. Vârsta. Genuri. Trei seri. Valul. Tarabe.

Postere. Imaginea. Erotismul. Balastul. Scuarul …, cf. sb..

 

Literatura nu se discutã la întâmplare, haotic, cu primul venit; interlocutorii trebuie aleşi.

 

Unelte analitice.

 

Mâncare. Ierarhia. Vârsta. ’90. Londoneze. Ionela, cf. sb.. Femeia aparte. Cursul. Genuri. Elena, azi. Cizelarea. Dieta. Pasiunea.

Dieta vrutã.

Localul. Banii, cf. sb.. Şicul vrut. Genuri. Siglã.

 

Cinefilia intenţionatã, nu realizatã.

 

O precondiţie a utilitãţii criticii e înrudirea.

 

Care scoţian—al romanelor, al eseurilor, etc..

 

Critica presupune, însã, curajul de a fi tu însuţi.

 

Rezultatul primei lecturi nu pot fi decât nişte ipoteze—nu aşa se poate discuta o carte. Iar scopul nu e ajungerea la un consens.

 

Orã—20’—25’—45’. Dana, azi. Apatia. Vârsta.

Cântece. Evreul canadez, ≠. Death. Progresiv. Poşeta. Gestul adultei. ’90. Vlaga. Gestul. Ca Roşu …–4 x …–HM, MT, Updike, McE.—evreul—pasiunea. Gustãri. La 3 l.. Card, ½, noul …. Şarada, turã. Biletul de azi. Hârtia …& umorul. Ed.. Umorul. Bucur. Cursul. Numele …. Iluzii. Decizia. Foamea. Adresarea, ieri. cauza apatiei.

La 4 l.. Copila de marţi. Adulta de joi.

Siglã. Disonanţã. Sunetul. HM.

 

’90. Orã, azi. Tel.. Dana, azi. Şarada turei. Prânzul.

Anca. Fenotipul. Eleve. Copila de marţi. Poşeta.

Femeia aparte.

Ritm.

Aer.

 

La 3 s.. Ed.. Aer. Bucur. Progresivul. Delãsarea. Ritm. Balada. Localul. Eseuri. Anca. Eleve. Dana, azi. Ritm. Femeile. Rãstãlmãciri, dublinezul, impropriu. Eleve. Anca.

Genuri. Elena. Cântece. Trupe. Ritm. 2 x ed..

Femeile.

Ritm.

Localul. Azi& sb.. Formatul, azi. Derapajele subliniate …. Ieri, carnetul …& . Deviza. Cinã. Ed.. Bibl.. Localul. Cântece. Trupe. La 3 s.. Ed.. Orã. Puiul& cafele. Poşeta. 2 x cafele. Bucur. Ionela. Balastul. Dana, azi. Ritm.

 

Altitudinea. A., viteza. Disonanţe—siglã—cizelarea—ceea ce nu sunã cum vreau.

Dana, azi. Ritm. Ieri, localul, londoneza, 2 x ed.. A scâlcia. Eseuri. Eleve. 2 x romane. Jaloane. NECT—

 

Ceea ce, de fapt, displace fiindcã e neconvingãtor. Originalitatea. Vocea proprie. Radicalismul lovinescian& nevoia afirmãrii.

 

Eseurile dublinezului sunt însãilãri arbitrare, asocieri forţate, corelãri irelevante—şi semidocte.

 

Brin, despre Grisham şi Crichton.

Brin are o cozerie interesantã, în care laudã inteligenţa câtorva romancieri şi scenarişti—

Formatul dezlânat al lui Brin, însãilarea—şi vulgaritatea.

 

5+ 3 cântece.

4+ 2 romane.

Despre bazaruri, vacanţe, magazine, pizza. Gãrzile.

 

H., londoneza, francezii,

 

Trad.—romanul, ed.& mailul&

Biletul de azi (mi.)& formatul, azi& jurnalul ĕ, azi.

 

Mi.—câteva înghiţituri de cola& o bomboanã& 1/3 de covrig& nişte pepsi& 1 ½ biscuiţi.

 

Curiozitãţi—plachete—editoare—semiprofesionism—gazetãria—francezii.

Excluderea, temerarã, a conotaţiilor—care precizeazã sensul, îl întregesc şi lãmuresc.

Secvenţa& 3 romane.

 

Gustarea intensã—azi, joi, covrigul şi cafeaua. Stilul. Joi seara, înfometat, mi—am amintit boscorodelile lihnitului F. M. despre mâncarea gratuitã de la cantinã—aspectul acesteia—realizând, subit, cu cât le sunt preferabil acestor neandertalieni. Mâncare de la cantinã pe care famelicul a înfulecat—o, dealtfel, fãrã preget. Dar numai dupã ce, mai întâi, a ocãrât—o—recunosc tiparul dominatorului cvasipsihiatru—trufia îngãlatã a cretinului vanitos.

Francezii& tempo& semiprofesionismul& gazetãria& editoarea.

 

Morton, Muir, imagini, rezonanţe, sentiment.

Dublinezul, cel puţin, trebuie sã publice câte un eseu lunar, e nevoit sã posteze, lunar, ceva în chip de eseu, ceva care sã serveascã drept eseu.

 

Lexicul.

Setea, la 4 s.. Smântâna, joi seara, la 3 s.. Cinã …, la 16 z.. Gustãri, la B.. Autori …. Marţi, banii, gestul. Mi., cardul& batoane. Joi, gogoşi. Vin.& dum.& marţi—pâine. Ieri& azi. Luni, cafele.

Prieteni. Femeia aparte. Vin.& luni—cafele. Momente. Vin., vulvã. Marţi, Dana. Luni, cafele. Momente. Cedarea. Policierul recomandat. Ed., la 3 s..

 

Surogatele. Bloggerii. Limitãri. Londoneza. Albume. Ritm. Bloggerii, cf. marţi, excedarea. Adulte& extaz& naturaleţea. Mintea. ≠. Muchii. Lezant. Privirea copilei roşcate. Îmbierea. Substr.. Fantasme. 2 x 5 vols.. Intenţii, estimarea. Vrut. Tel..

 

Gustãrile de luni.

La 3 l.. Colegele, scuarul. 2 x romane. Consum …. 2 x 5 vols.. La 4 l..

2 x cantinã.

 

Ştrudele. Hotdog. Caşcaval. Melci …. Ficat. Choco ….

Lunea gustãrilor. Lunea femeilor& gestul. Poşeta. Tel.. Tel. de vin.. Iluzii.

Disonanţã& excedarea, trierea, grilã& ieri, rânã, factori, tehui. Cursul. Vrut. Poşeta. Puiul …& joia.

 

La 6 l.. Filme …. Malul. Ciorbele, la 31 de ani. La 4 l.. Zâmbetul reflectat. La 3 l.. Cinã, la 5 s..

 

Caş. Harbuz. Asiaticii. Salate. Zacuscã. Şuncã. Cârnaţii. Castraveţi. Ciorbele. Pui. Gustãri. Smântâna vrutã, la 3 ½ l.. Puiul ….

La 6 s.. Ed., etc., autori …, banii& gogoşi, gustarea picantã, cantinã. Setea. Setea uitatã. 2 x 5 vols.. 2 x ed.. 2 x romane.

 

Inteligenţa existã, dar nu e suveranã. Mãsura naivitãţii şi a credulitãţii, nu a inteligenţei—ca facultate de a mânui, şi nu de a dibui, selecta.

 

Realitatea contrazice închipuirile. În cazul meu, solitudinii i se adaugã imaginaţia—facultatea de a imagina.

 

Catalogul& vrafuri& bibl..

 

Omul se închipuie, se imagineazã nefericit.

 

Cusurgiul pare a fi un profet fals.

 

Pentru anglofoni, pesimismul e un impediment estetic, provoacã o obiecţie de ordin estetic.

 

Vremea când dârdâiam şi telefonam ….

 

Dezmãţul teatrologului englez. Nevestele lui.

 

Istoria doctrinalã a Bisericii e o istorie a imperfecţiunilor, a compromisurilor tactice, etc., şi o lecţie; Vaticanul II e singurul Sinod majoritar apusean care sã le semene, mãcar întrucâtva, celor antice—tocmai prin lucrarea în spirit practic, gãsirea de soluţii pentru a reuni cumva facţiunile. Unele Sinoade antice au fost istoria unor compromisuri, a spiritului practic, a realismului eclezial. Triumfalismul ecleziologiei nerealiste, bombastice, exagerate.

 

Mormonii şi trãirea, prevalarea de trãire—petiţia.

 

Istoria receptãrii—şi, mai ales, a primirii, a întâmpinãrii unei opere e istoria irelevanţei.

 

Istoria cititului, biografia de cititor, trebuie sã fie istoria fericirii—ceva ineluctabil personal —cu înrudiri, cu asemãnãri parţiale. Partea de adevãr& crusta de inadecvare, sunetul impropriu.

 

Am pãrãsit vacarmul blogurilor—cotcodãceala, gãgãiala, larma smintitã, rãtãcirea, gregaritatea, spiritul de turmã mulţumit sã adulmece consensul, fãrã a îi ghici zãdãrnicia.

 

Anca. Farmecul armoniei lejere, muzicalitatea, polisemia, siglã, poezia, tihnã. Partea de adevãr. Urmã, ranã, ipotezã. Frigul& tel.. Analiza, resorturile. Cedare, joc.

 

Teologia, literatura religioasã creştine pot fi citite ca teologia pãgânilor clasici, sau ca scripturile asiatice. Îi putem citi şi pe creştini la fel ca pe platonicienii greci, etc., cu acelaşi interes—şi aceeaşi mizã intelectualã—cu o detaşare care nu poate fi decât în avantajul priceperii—ideea lui Tresmontant, exegeza neutrã.

 

Secretul originalitãţii trãirii—ceea ce diferenţiazã—Montaigne, londoneza, cusurgiul (acreala).

 

Existã numai douã modalitãţi fundamentale de a scrie—fãrã rabat, în limpezime—şi fãcând rabat, cedând erorii, etc..

 

Bunã parte din scrisul despre literaturã înseamnã analizã psihologicã, autocunoaştere, depinde de perspicacitatea acesteia, e tributarã analizei psihologice adâncite, distincţiilor analizei morale, etc. —caracterizarea trãirilor, etc.. Interesul experienţei literare în criticã e dat de posibila înrudire—i—ar putea folosi altcuiva cu experienţe similare.

 

Realismul, cârpãceala, raţionalitatea. Crusoe, reînvãţarea, cf. lui Card, repetarea.

 

Chalion. Cinemaul lui Card. Experienţe. La 15 z., tonus, cr..

 

Experienţa citirii lui Poe, în ’90, la 12 ani.

Nu numai Poe.

Serile de marţi.

Atenuarea, cauzã.

 

‘… şi le recitesc adesea …’.

 

Cinema, pizza vrutã, cr., mişcarea, cãrţile la care recurgi, nearb., ce simt, autotr., impus, silnic. Cãrţi la care sã recurgi, cãrţile la care se poate recurge—mişcarea, duhul, neformal, cr.. Nu e o corvoadã, nici o rutinã, ceva impus, silnic, forţat, nedorit.

 

Rãdãcina. Conştientizarea.

Capitulãri.

 

Temperarea familialã crudã şi nedreaptã, ipocrizia îngrijorãrii afectate—fãţãrnicia—intenţia rea, cocleala, lipsa de simpatie, aversiunea clocitã.

 

Cusurgiul. Evreul. Ritm. Torpoare. Tel.& examene& salariu& petrecere, mâncare, whisky, vin, gustãri, cantinã, reduceri, patiseria, cina cedatã, gãrzi, patiserie stradalã. Tel., azi. Orã. Cusurgiul. Evreul.

 

Rãdãcina. Consum. Cusurgiul. Evreul. Lapidaritatea. Jurnale. Tel.. Cina. Patiseria. Gustãri. Divulgarea.

 

Experienţa altuia nu o poate substitui pe cea directã, proprie; aşadar, ceea ce cãutãm la un critic, dincolo de înrudire, e o lume literarã, citindu—l ocazionând reflecţii, remarci, posibilitãţi ale exprimãrii, nuanţarea analizei, stilul însuşi, tonusul, bonomia, vioiciunea, etc.. Rezultatul literar—şi afectiv—nu verdictul ca atare, care rãmâne de relevanţã individualã, depinzând de imponderabile—sau chiar determinabile—individuale, ineluctabil personale.

 

Ca despre Dna. Heyer. Evreica. Raftul. ‘Magnoliile …’ şi Card.

Mann& ‘Arcul …’.

 

Arta e analizabilul, divertismentul e menţionabilul. ≠. Piese. Inefabilul. Analize, nu psihologie. Divertismentul îl menţionez.

Consum, cf. azi. Vrafurile. Tel.. Cafele, azi. Discontinuitãţi. Londoneza. Bloggerii. Siglã. Mâncare. La 8 z.. La 15 z., vlaga. Inefabilul, circumscrierea experienţei. Gr.& londoneza. Sus. Hipotermia.

 

Libertinii interbelici—însã era un libertinaj pasional, neoromantic, abisal, nu acela iluminist.

 

Heston, Willis, Lancaster. Postbelicii, carurã. Formã. Vlaga.

Azi, luni, despre bilete, ‘Spartacus’ şi ‘Liceenii’, confuzia. Douã confuzii—apa tonicã, gustul& ‘Liceenii’, protagonistul.

 

Arta de nota 7—sofismul exagerãrii. Dacã ceva e de nota 7, nu înseamnã cã e inexistent ca artã. Testul, ’97, romanul, dicţ..

 

Coupland& Butor. Postbelicii.

 

Interesul pentru legende e dublat de lipsa completã de orice interes pentru lumea medievalã. Legendã, disjunsã de recuzita medievalã.

 

Ce înţelege prin ‘luciditate’. În al doilea rând, cã tocmai luciditatea nu e ceea ce i—am atribui ideologului controversat, mult mai la dreapta, cel puţin relativ, în conjunctura lui, decât precursorul englez. Vreau sã arãt cã englezul fusese un liberal.

Probabil cã romancierul vrusese sã spunã cã americanul era mai didactic, mai şcolãresc, mai nepretenţios, într—un stil mai popular.

 

Axarea exclusivã a cãtorva cititori pe stilul, limbajul literaturii de gen de azi—de unde, disconfortul pe care li—l dã stilul englez de acum un veac—afectarea etc.. Li se pare afectat, forţat, fiindcã sunt obişnuiţi numai cu resursele expresiei literare actuale. Ei nu realizeazã cã asta e o limitare a lor.

 

Kay vorbeşte despre raportul dintre legende, impropriu numite ‘mituri’—fiindcã nu asta sunt, ci legende, şi condiţia umanã—Orfeu. Eu folosesc terminologia învãţatã—basm, legendã, mit, gradarea.

 

Marţi dim.—Slade, Twisted S., Quiet R., Rainbow, Ozzy şi Lita, Britny F., Poison, Marillion (care seamãnã cu … U2!), Lynyrd …, Motörhead, Dio, AC/DC, Judas P.—şi, de la 4 dim., cafele; ‘Slade’ îmi aminteşte de rolul lui Pacino.

Ambele coveruri Slade. Trupe. La 10 z.: trupe. Risipa& becul. Ceea ce e mut. A descâlci. Cafele& muzicã—acum, cã ….

 

A înregistra numai semnificativul, relevantul, nu zgura.

 

Sensibilitatea cuiva, distinsã ori nu, nu poate fi universalã, pretenţia la universalitate e nefondatã.

 

Genealogii.

Fusesem tentat sã confund Rainbow cu Whitesnake, dar nu sã îmi displacã Whitesnake. Scuarul, medalionul, întâia genealogie.

 

2 x vin.—dim., vremea& simianul, etc..

Banii& bonuri. Mintea. Inteligenţã& mâncare. Gãrzi. Cântece, snopi. Gustarea. Drajeuri muzicale.

 

Policierul recomandat.

Simianul, vin.. 2 x vin.. La 3 z.. Goticul. Invidia. Şatena& simianul.

 

Protestantismul instinctiv. Teologia fãrã superstiţie, fãrã trãiri superstiţioase. Coleridge. Sf. Pavel recomanda maturitatea, nu încuraja credulitatea, etc., şi nu o gira ….

 

Ceea ce e fãcut în silã.

 

Paleta lui Yngwie—unsprezece cântece—balade& hituri& hard—blues& speed& doom [sic!]; mã gândesc şi la Vai, virtuozitatea, admiratorii, Metallica.

 

Ocazia discontinuitãţii—urmarea mustrãrii din Ajun—alte trei întrevederi—patru împrejurãri —sb., luni, joi, ieri (luni).

 

Predica Lui Iisus apare ca o confirmare, girare, încuviinţare a unor comportamente preexistente, dar neînţelese îndeobşte, ca reabilitare a lor—însã şi ca revizuire necesarã a mozaismului, a ceea ce fusese sau ajunsese Legea mozaicã—îngustimile, legalismul, etc., ceea ce trebuia corectat, se cerea desãvârşit—imperfecţiunile cereau o revizuire, adusã de Iisus. El ştie cã virtutea exista în lume şi independent de predica Lui—sutaşul, etc..

Despre rock—ul viu, neutralitatea criticã a lui Simmel, sexualitate, sapienţialitatea creştinã, lingvişti, utilitatea structuralismului, etc.

 

 

 

A comunica nu atât aprecieri, cât senzaţii, trãiri de muzicã, impresii muzicale, natura şi caracteristica trãirilor, semnificaţia experienţei.

 

Cel care se descurajeazã, abia aşteaptã sã fie descurajat.

 

Binele existã, dar nu trebuie înţeles magic, nici nu are o sursã magicã—nu existã o girare magicã a binelui.

 

Simfonia, formã supremã, ‘Ulise’, simfonicul, însumarea de forţe.

 

Despre o pag. din ….

 

Dum. seara—citit, de la 11 ¼–dupã tocirea minuţioasã a cântecului descoperit, scâlcierea muzicalã ….

 

Alemany—H.& Lotar—catolicul Watson—articole—carnetul 4—delãsarea şi hiatul, slinul.

 

Severitatea nu înseamnã dreptatea; a se pronunţa cu severitate nu înseamnã a se pronunţa cu dreptate—mã gândeam la protestantul Ricoeur, rãspântie a curentelor principale ale gândirii sc. XX. Uneori, era nedrept.

 

Nu muzica, ci numele trupelor—li se pãreau afectate. Exemplele se refereau la nume, nu la ceea ce cântau respectivii.

 

A intitula articolul despre Alemany cu unul din versetele malezei, din Psalmi.

 

Marţi, dupã 8 ½ seara, metal industrial; de la 8 ¾ seara—cafele.

Marţi, şase cafele (niciuna în ajun).

 

Mai degrabã cititul, decât literatura.

 

Etnografia nu trebuie confundatã cu psihologia—nici amalgamatã cu ea.

 

Ca autor care discutã Panduro, Alemany.

 

Curiozitatea, firescul, lugubrul.

 

Principiul alternãrii—cf. dum..

 

Muzica vie, puţinul rock, ici şi colo, care e muzicã vie—faţã de acela care e numai sfacele, tern, anost.

 

Ei vãd în eseisticã numai o determinare neştiinţificã, laxã, mai vagã.

 

Simmel a fost mai interesat sã—l situeze, sã—l explice pe Nietzsche, decât sã—l urmeze sau emuleze; aşa se face cã interpretãrile lui nietzscheene, paginile, cursurile, sunt ale istoricului filozofiei —nu ale vreunui nietzschean timpuriu, nu ale unui gânditor la rândul sãu nietzschean, cum ar fi fost de aşteptat. Dar Simmel se revendica de la nişte autori—şi s—ar fi recunoscut kantian, ori goethean. Nu ştiu dacã existã interviuri cu profesorul acesta.

Important e cã gândirea lui n—a rãmas numai una criticã, ci a trecut la

 

Catolicul Watson—interesat sã analizeze, nu sã încuviinţeze—sau sã dezaprobe. Deprinderi filozofice. Direcţia analiticã a gândirii mele.

 

Relaţia neprofesionalã, inefabilul—Radu P. şi Croce.

 

Mintea neokantianã, precizia, analize.

 

Joi, fiind aniversarea E., am celebrat cu un ştrudel cu pui, douã brânzoaice, peste ½ kg. budincã, şi mai multe cafele—înainte de 2, dupã 8 seara ….

 

Am început sã resping mult din rock—ul extrem, din cauza impresiei distincte de lipsã de viaţã pe care mi—o dã.

 

H. mi—a inspirat, şi îmi inspirã, scrisul despre muzicã. Iar gândul albumelor îl am de la evreul canadez.

 

Muzica fãcutã pentru a o asculta o singurã datã.

 

Slinul singurãtãţii. Conştientizarea târzie.

 

ISTORIA BLOGURILOR MELE. Din şapte bloguri, trei sunt sigilate—unul e nefolosit (întâiul scuar)—trei sunt active—al doilea, al şaselea şi al şaptelea. Ambele forumuri au dispãrut.

 

Sexualitatea trãitã într—o formã inferioarã, nedemnã, surogatul. Sexualitatea e, o vreme—vreme care corespunde apogeului biologic uman—ineluctabilã.

 

Dezinteresarea temporarã de muzicã.

 

JG, A., FMD, VN, AP, MP, GM, PZ, LNT, ≠.

 

Gestul lovinescian.

 

0+ 3+ 1+ 2+ 3 cafele. Marţi— ½ joi& seara de joi, 3 x vin.,

 

Sapienţialitatea creştinã. Nestorianismul. Umanitatea. Imparţialitatea—franciscanul şi rãspunsul Romei—moderniştii, confruntarea—Sf. Oficiu, condamnãrile—Cardinalul, rãzboiul.

 

Bally era cu numai opt ani mai tânãr decât Saussure—dar i—a supravieţuit vreo 34 de ani—trãind 82 de ani—faţã de numai 56, ai pionierului.

 

Todorov, cr.& Piaget& utilitatea& risipã& biomorfologul. Capodopera. Socialiştii. La 24 de ani.

 

Transmiterea senzorialitãţii în datele ei afective, nu fizice. Existã un corelat afectiv conotabil.

 

Sb. seara, formatul pentru muzicã nu mi s—a mai pãrut o idee bunã—nu l—am mai crezut necesar, nici util.

 

Corespunzând unor tipare, arhaice, de privare afectivã, unor condiţionãri strãvechi, cu reflexe de autoprotecţie, şi defetismul aferent. Tipare strãvechi de privare afectivã.

 

Am crescut înconjurat de o umanitate neisprãvitã, etc..

 

Acolo unde scrie cã e ‘sugerat în mod confuz’, se putea spune şi ‘în mod vag’, sau discret ….

 

Trãsãtura neplãcutã a bedefilului francez, brutalitatea, brutalitatea nevroticã, ceea ce sugereazã abstragerea demenţei, trãsãtura colţuroasã. Asprimea şi duritatea cu care spune cã ‘se sugereazã în mod confuz’, promptitudinea aceea a asprimii şi brutalitãţii, exersate, ştiute. Prea le are la îndemânã.

Iar citit necomplice, are lapalisade, inexactitãţi, lucruri discutabile, etc.. Stângãcii—Missa şi extazul. Prea adesea, ingeniozitate cãznitã, şi cu ifose, în lipsa originalitãţii—remarci trase de pãr—sau neconvingãtoare.

 

Trãirea nelãmuritã şi difuzã, imprecisã.

 

‘Porcii lui Circe’, romanul din Tenerife—citit pânã la pag. 322.

 

 

 

K. Joke, Joy D., Bauhaus, Gang of Four, Course of Empire, M. Mouse, Jane’s …, N. I. Nails, Sisters …, Swans, Radiohead, grunge.

Transhumanţã

Cititorii sunt invitaţi sã reia lectura celuilalt blog.

Mizantropia acrã a batjocurii. ‘Ferestrele’ lui Leif Panduro

 

 

 

 

 

Am citit zilele acestea un roman danez, ‘Ferestrele’. Numele autorului îmi era vag cunoscut, fiindcã s—a mai tradus la noi şi altceva, eu am în bibl. şi alte douã titluri—reunite într—un vol. semnat Panduro. Ambientul romanului le va plãcea celor care mai gustã cultura popularã vesticã şi cinema—ul anilor ’60. ‘Ferestrele’ e şi o cronicã, înregistrarea conştientã a unor parametri ai anilor ’60, aşa cum îi trãiau tinerii de pe atunci; în logica ‘Ferestrelor’, anti—eroul M. trebuie sã se fi nãscut prin ’30. Leif Panduro e un satiric, un hâtru, chiar când glumele au plescãitul unei pungi cu brânzã izbindu—se de podea. ‘Ferestrele’ se citeşte ca un reportaj de acuitatea convenitã a ziaristicii, gazetãrie socialã—e, de fapt, o lume convenţional diversã—elevi, un medic, un tutungiu, clienţii unui restaurant, un taximetrist, etc.—totul, asezonat cu termeni psihiatrici, nu neapãrat necesari povestirii—altfel, e o naraţiune a enigmaticului, în care şi basculeazã curând, a dilemelor alienãrii, o naraţiune curioasã, cu toate cã e discutabilã utilizarea iniţialã a balastului—efectul fiind unul pur psihologic, surpriza neaşteptatului anecdotic, şi nu estetic—odatã taina dezvãluitã, banalitatea vrutã îşi pierde interesul şi ponderea, procedeul ca atare e psihologic, şi nu estetic—zeci de pagini ţin în neştiinţa iniţialã a cititorului, e o pistã falsã, iar interesul lor intrinsec retrospectiv e nul … [1]; lucruri prea iscusite nu existã, destul timp, pânã la înviorarea naraţiunii, care survine o datã cu internarea elevei şi relatarea scurtei idile dintre holtei şi vecina sa. Cu tonul acestui microroman danez ne—a deprins literatura germanã postbelicã. Asprimea satirei contrasteazã cu relativa placiditate a tonului; dupã modul cum povesteşte, naratorul pare nu un satiric bilios, ager, ci întrucâtva placid. Ferocitatea batjocurii e ca şi amortizatã de placiditatea naraţiunii. Stilul nu prea are merite, şi, uşor dezlânat, sau întâmplãtor, are prisosuri—arhitecţii, maşina din parcare …. Iar dacã tonalitatea e aceea, convenţionalã, a gazetãriei sociale—amprenta vremurilor asupra inşilor, formatul e al mãrturisirii, la scara microromanului—dascãlul M. se destãinuie celei gãsite de detectiv şi care—şi fãcea siesta pe terasa cabanei.

 

Tonalitatea mãrturisirii nu corespunde malezei adânci a personajului, care pare, dupã vocea narativã, bonom şi relaxat, un mâncãu şi un hedonist, modul cum spune e disjuns de ceea ce spune—strepezirea, mizantropia acrã a batjocurii contrasteazã cu apatia şi indiferenţa tonului, fãcându—l artificial şi neconvingãtor, dar o trãsãturã psihoticã a relatãrii existã—imprecizia, uşoara scâlciere, nimic nu e foarte viu înfãţişat. Romanul porneşte, cred, de la o noţiune, pe care o ilustreazã şi analizeazã, în mãsura în care poate—nu de la nişte reprezentãri sau trãiri distincte. ‘Ferestrele’ îşi propune sã ilustreze noţiunea unei anumite alienãri, în analizabilul ei (pe care, de la o vreme, o pãrãseşte, pentru a rezuma chinul sfâşietor al unei femei tinere, şi o anecdotã cu manipulare şi premeditare—un fapt divers judiciar). De aceea, artificialitatea de care am vorbit, sentimentul implicit al tonului necorespunzând sentimentelor enunţate, verbale, de care face caz naratorul. Cele douã sunt disjunse. Creaţia de personaje nu depãşeşte nivelul satirei.

Lange, protagonistul, e mai degrabã apatic, decât blazat. Nu e analizabil în termeni de blazare, ci de apatie; ideea unui apatic de o mizantropie înveninatã şi înverşunatã e întrucâtva incoerentã, lipsitã de sens, placiditatea naraţiunii nu corespunde dispreţului plin de fiere pe care vrea Leif Panduro sã îl atribuie naratorului. Însã treptat, ceva se transformã, sinteza afectivã are loc, şi situaţia capãtã interes, povestirea capãtã interes, ivindu—se transparenţa aceea oniricã, ce face interesul literaturii.

Aceastã panoramã, la scara microromanului, a unui grup social, face loc, dintr—odatã, unui episod retro, de policier—o poveste cu alibi, femeie fatalã, şi enigmã esenţialã. Însã episodului acestuia îi precede o intensificare dramaticã a intrigii referitoare la elevã, pregãtind suspansul ultimului sfert al cãrţii.

Acţiunea, (prea) laborios pregãtitã, demareazã de la o vreme, târziu, şi brusc, dupã prisosul de viniete satirice. Chinul, zbuciumul fetei e ceva ce am înţeles, clocotul acela psihotic al iubirii deznãdãjduite, sunt lucruri identificabile, pentru o dramã a inautenticitãţii, înainte de a bascula în umorul faptului divers şi al scheciului picant. La fel, povestea cãsniciei femeii de peste drum, Maj (–caracterul slab al soţului, complexul matern, gelozia, violenţa, bãtaia, regretul, dezechilibrul …–). Când pãrãseşte satira, pentru demenţa elevei şi echivocul idilei şi manipulãrii, Panduro intereseazã cu adevãrat, dã sentimentul cã ştie sã povesteascã.

Dezgolirea femeii revine în câteva rânduri în romanul lui Leif Panduro, pe mãsurã ce Lange remarcã reacţiile sale, şi pe ale altora, faţã de trupul feminin; îşi vede tatãl dezbrãcând o elevã, pe coridor (‘Mâinile i se plimbau de—a lungul trupului gol …’). Mai existã şi Maj, femeia de peste drum, şi vânzãtoarele impudice; accentul de senzualitate e discret, însã existã.

În chip de concluzie, poliţistul—grãdinar citeazã, fãrã a—l numi, ‘Candide’, cu concluzia sa, înţelepciunea propusã acolo—omagiu direct al unui satiric cinic, cãtre un alt satiric, deasemeni fãrã iluzii, iar discreţia gestului mi—a plãcut. Deznodãmântul e pus sub semnul înţelepciunii laconice, succinte, cu care e concluzionat ‘Candide’.

‘Ferestrele’ e mai degrabã o juxtapunere, o însãilare, decât un întreg—schiţe satirice, meteahna naratorului, o dramã a unei eleve, idila, episodul de policier. Ele sunt reunite de decizia autorului. Ideea e cã placiditatea şi glanţul confortului postbelic, farmecul domol, stilat, ascund drame, camufleazã genuni, fac nevãzute fisurile. Panduro discutã acestea cu bonomie şi detaşare, cu largheţe, necrispat. Fãrã pretenţii deosebite, ‘Ferestrele’ e literatura de consum a unui alt deceniu.

 

 

NOTE:

 

[1] Banalitatea înşelãtoare a aparenţelor trebuia numai simbolizatã, sugeratã, în câteva pag., sumar, concis. Prolixitatea banalitãţii, supralicitare şi comoditate, face ca romanul sã reproducã, sã întrupeze ca atare, în loc sã transfigureze. dar postmodernii cred în asumarea a ceea ce e înfãţişat—scrierea devine banalitate, etc.. Nu se mai crede în sugestie, sau în concizie, ci în reproducere, cu prolixitatea neinteligentã aferentã. Postmodernii şi—o asumã. Eu cred mai puţin în ea, întrucât o gãsesc relativ neconvingãtoare—şi ternã, neinteligentã, chiar stângace—un rabat de la artisticitate. Aşa, arta le e mai puţin întreagã.

Pentru caracterizarea aparenţelor înşelãtoare, şi sugerarea efectului, nu e necesarã reproducerea lor prolixã, ca în scenografia reprezentaţiilor teatrale naturaliste de la sf. sc. XIX, pe care le evocã C. Petrescu în teatrologia sa. Oamenii aceştia nu au simţul necesarului, au cusurul literalismului.

Procedeul transcende şcoala, iar cititorul neprevenit nu trebuie sã rãmânã, din ceea ce scriu eu, cu impresia cã Panduro ar fi un avangardist; nu e.

 

Graham—Dixon writes somewhere about Buonarotti resembling Dante, in that he ‘had little interest in entering into and genuinely sympathizing with the lives of other people’—and hence, an art of powerful abstractions, highly symbolic; the comparison is far stretched, I believe him, G—D, to be misguided—as Dante was a genuinely realist artist, not unlike Donatello.