Hegel nu raţiona—ca Descartes, Kant şi chiar Fichte, ci profetiza inspirat—proorocea, greceşte mai degrabã decât evreieşte; sibilinic, oracular, etc.. Bineînţeles cã gândea—dar nu raţionând, ci profeţind ca oracolele. Kant îl izgonise pe Swedenborg—Hegel l—a reabilitat, l—a girat filozofic pe Boehme.
L—am comparat pe Kipling cu Balzac—însã pentru a—l deosebi—şi fãrã a ajunge sã mai vorbesc despre balzacianismul sãu ipotetic—o ipotezã privitoare la romanul de debut. Comparaţia e terenul distincţiei, al sesizãrii diferenţei. (Iar în cazul lui Kipling, miza literarã e studiul dupã naturã, în gustul realismului de sfârşit de veac—fãrã excesele şi tezismele franceze sau scandinave.)
Îmi plac (prea) puţinii critici care—şi denumesc estimãrile, ipoteze, subliniind natura ipoteticã a acestora. Unii dau ipotezele drept concluzii, seduşi de înfãţişarea îmbietoare pe care ipotezele o pot avea. Enunţul e, adesea, o ipotezã.
Virtutea nu înseamnã represia, refularea, stâlcirea, inhibarea.
Gracq—Verne, Tolkien, Lovecraft, Poe, Jűnger—Bréton, Rimbaud—Chateaubriand—Flaubert, Proust—policieruri.
Ca Asimov—la catolicul Watson. Toana.
Mãcar Poe, Lovecraft, Verne, Tolkien, Bréton.
Poe, Beyle, Wagner, Bréton, Jűnger, Verne, Tolkien.
Lovecraft.
Barbey, Racine, Kleist. FMD, etc..
În ce mãsurã o teoremã poate fi înţeleasã, independent de demonstraţie? Cunoaşterea demonstraţiei nu contribuie la priceperea teoremei? Vorbind despre studiu, lucrãrile de criticã în care e argumentatã o tezã sunt analizabile în termeni de teoremã şi demonstraţie—de parcã numai cunoaşterea primeia ar fi suficientã? Adicã, restul e numai argumentarea, balastul, prisosul, ceva redundant?
Gilson spune cã metafizica e ştiinţa realitãţilor, nu a noţiunilor—şi trebuie sã discute realitãţi, datul, nu noţiuni.
Dacã prudenţa nu e o virtute, în niciun caz nici imprudenţa nu e ….
Marţi seara—gândul la şuncã şi salatã de roşii—amintirea: zacusca şi ciorba. Precedentul—tocirea poftei de icre.
RAŢIONALITATE ŞI TEOLOGIE. Lui Schopenhauer îi e imputabilã o formã de religiozitate inferioarã şi clisoasã—inacceptabilã fiindcã fãcea posibilã interpretarea superstiţioasã a evenimentelor —trãsãtura existã şi la Nietzsche, la fatalişti în general—mã gândeam, azi, joi, cã eu sunt gata sã dau religiei (numai) o accepţie kantianã, când mi—am amintit cã un (alt) criticist, Simmel, le era tributar lui Schopenhauer şi Nietzsche—care ilustreazã, filozofic şi biografic deopotrivã, panteismul sau fatalismul, cu balastul lor de identificãri ale miraculosului, etc.; aşa încât, religiozitatea care existã la aceştia e din cea mai nefilozoficã—religia îngãimatã, aborigenii, pe când eu am, pentru teologie, interesul critic al raţionalismului kantian (iar kantismul e un raţionalism—unul critic, nenaiv). Mã gândisem şi la tânãrul Noica, Descartes, A..
Jongleurul e opusul filozofului.
Meniul. Cãrţi. Secvenţa ziarelor. No.. Estimarea—un pui de un kg., un calup de budincã, salatã sau o garniturã—plus berea, icetea. Salatele scumpe.
2 x carnet—ca la BW—no..
Ereditatea murdãriei.
Instalatorul indiscret, neavenit.
Cafele. Citit, ambiţia, cât mai mult posibil\ a trişa, zgura. Filme. Copila de luni, inspiraţia, empiric. Adulte. Secvenţa ziarelor. Carnet—cf. azi& biletele—joi, vin. …, ieri\ azi, azi. Bibl.. Delãsarea.
Secvenţa ziarelor. La 5 s.—Rolland. La 4 s.—Bellow& rastelul.
Ed.—Maxim, Tertullian, Epifanie. Ambele tratate.
Ed..
Pe fazã. Rezidente. Carnetul 4—cf. azi. No.& ca la BW. Toana.
Studiile filozofice. Reţin cuvântul lui P. despre Tolstoi—deturnarea, rãstãlmãcirea—şi pe al lui AP despre faimosul studiu cãlinescian, divagaţia ludicã. Rev. veche—nãravul—mimetismul, epigonismul, epigonii cãlinescieni, moda.
Veşmântul ascetic vremelnic al creştinismului—e ceva temporar, pasager, neesenţial.
Partea de adevãr. Adevãrul indirect.
Mã gândeam, azi, cã RK îşi putea permite artisticitatea, barocul, tocmai fiindcã avea ceva de spus, de vehiculat.
Joi—ospãtat cu doi covrigi, doi biscuiţi cu cremã Phoenix, ½ kg. de brânzã, cafele.
Estetizarea, mundanizarea, dezîmbâcsirea—traduse în locuire, realizate—v. sem. III, fraţii. Îndeplinite.
Joi—revãd un cuvânt al Cuv. Moise despre leacul durerii—ceva despre viaţa rusului Ioan—ascult Marina …—existenţialitatea, aţintirea sau focalizarea, disiparea, sapienţialitatea creştinã.
Nu mã intereseazã acea ascezã care sã nu fie şi o înţelepciune; metaforele sportive nu mã mobilizeazã.
Documentarea, excesul, surmenarea, forţarea& filozofia, teoria; exemplificarea, ilustrarea. Scopul muncii îndârjite, ambiţia juvenilã, crezul, eventualitatea, desãvârşirea erudiţiei. Un filozof cu neobişnuite performanţe de erudit.
Ceea ce e, realul, prezentul. Escamotarea.
Ideea e cã mã intereseazã teologia—însã ca pe un kantian, şi un raţionalist—şi nu în formele difuze, nelãmurite, superstiţioase—panteismul, etc.. Schopenhauer privilegiase religiozitatea informã, iraţionalã—panteismul. Aşa cum la Nietzsche gãsim certitudinile false ale fatalismului.
Aporii.
Antinomiile insurmontabile, şi partea de adevãr. La Sf. Toma, individul îi e subordonat ansamblului cosmic, e mai puţin important ca balanţa idealã, echilibrul global. Tomismul nu e un umanism, în orice caz—nu unul pronunţat, ci e un cosmism, ca la greci. Parabole ca a drahmei, etc., sunt uitate. Încrederea în puterea educativã a durerii e şi ea excesivã. Existã fanatism aici—obstinarea, sau încrâncenarea monasticã, fanatismul cãlugãresc, excesul.
Raţionalitatea neconcesivã, şi
Ambivalenţa—abundenţa care împovãreazã, stâlceşte, scâlciazã, dilueazã.
Copilul nu e un animal de companie.
Postul, asceza, penitenţa, altruismul—religia prietenului imaginar, fachirismul. Pericolele negãrii, etc.. Nu se avertizeazã suficient împotriva pericolelor, la fel de reale, ale ascezei. Echilibrul, umanul, netimorarea, sapienţialitatea, deschiderea, bonomia inteligentã, cursul firesc, largheţea, raţionalitatea, cumpãtarea. Umanismul—nearb.. Recursul la raţiune şi la simţul realului, la realismul natural, auster, logic—nu la autoritate, poveţe şi legende. Existenţa nu se poate întemeia, decât nefiresc, pe legende.
Ca filozof, kantian şi raţionalist, mã interesez de teologie, şi o gust—nu, însã, şi religiozitatea informã a panteismului, etc..
Alegându—i pe Kant şi Hegel, Noica l—a ales, de fapt, pe Hegel—l—a privilegiat net. Nu existã o sintezã raţionalã posibilã între cei doi—cu toate cã, de ex., Pãr. Küng îi utilizeazã alternativ, îi alterneazã.
Grãuntele raţional—şi adevãrat.
Ba ceva se pierde—tocmai filigranul.
Când atmosfera misticã înseamnã atmosferã magicã, tenebroasã.
Desãvârşirea lui Isaac& Culver despre impasibilitate& pamfletul lui Pomazansky& rusul Ioan& Moise& Bradshaw.
Evenimentele majore—reed..
Nu pot înţelege creştinismul fãrã aportul moderniştilor şi al progresiştilor—şi numai fãrã balastul tradiţionaliştilor, bigoţilor şi fanaticilor. Nu distructivitatea, ci inteligenţa criticã le—o apreciez întâilor, şi sinceritatea, realismul, autotr., lealitatea.
Cu alte cuvinte, chiar dacã existã un creştinism acceptabil, identificabil ca atare, nu e de cãutat la tradiţionalişti, calendarişti—sau ziarişti, etc.. Respectabilizarea religioasã a anomaliei, a exagerãrii.
Viaţa filozoficã înseamnã viaţa raţionalã, viaţa în accord cu raţiunea şi cu umanul—infuzatã, etc..
La ceva infuzat mã gândesc ca la ceva strecurat.
Elasticitatea minţii, empiricul, individualitatea desluşitã a umanului, priceperea empiricã, decrisparea; crisparea fanaticilor, chiar când pare volubilã şi autoritarã—e, de fapt, redoare.
Nici cu mai multã toleranţã, credulitate şi largheţe neavenitã—decât pãgânismele—dar nici cu mai multã intoleranţã şi stricteţe.
Iisus a vorbit despre nişte simboluri, etc., însã niciodatã despre o (nouã) instituţie religioasã. Nu a împuternicit pe nimeni pentru aşa ceva, nu a mandatat pe nimeni—nici nu a îndemnat, sau încurajat, pe cineva, El se situa esenţial înafara sistemelor religioase, a relaţiilor de putere, etc., nu cred cã vroia sã inaugureze unul în plus—cu toate cã asta a survenit, în vacarmul ce a urmat.
Catolicul Watson& Curval& sapiditatea.
Cred cã Schopenhauer a rãstãlmãcit mai puţin religiile asiatice, decât kantismul. Sau le—a înţeles mai bine.
Aubenque. Istoria filozofiei. Studii.
Vin.—descopãr Comprehensiune şi explicare—la o primã privire, mi—a plãcut cã are douã indice, şi cã foloseşte termenul explicare pentru Erklärung.
Mi—a fãcut bine sã o ştiu vrutã, jinduitã.
Vin.—regãsesc cu nesaţ postãrile lui Sanidopoulos—de care nu mã mai interesam de aproape 21 de l.—vademecumul rãsãritean.
Asprimea tonului nu are legãturã cu forţa gândirii, nu o denotã.
Existã sentimentalitate fãrã gândire—sentimentalitate privatã de raţionalitate, şi retoricã—ceea ce e cel m. m. rãu al fiinţei mele; cuvintele lui CN despre fiinţã, inflexiunea afectivã—neafectatã, robustã.
Studiile lui Bradshaw aratã cã problemele teologiei creştine fundamentale sunt, încã, problemele metafizicii greceşti antice, cãreia creştinismul îi e pururea tributar. Nu e ceva de naturã sã mã încurajeze. Creştinismul se aflã în înţelegerea greceascã anticã a divinului, în orizontul antichitãţii clasice greceşti.
Operele ca momente istorice.
Ideea mea de gazetãrie muzicalã ocazionalã.
‘Paradise’& ‘Half …’& ‘Keeper …’& ‘Jungle’& westernul& ‘Death …’.
În muzicã, interesul noutãţii nu e de subestimat—fiindcã e o experienţã a simţurilor, fizicã, nu a intelectului. Literatura e singura artã neadresatã direct simţurilor; aceasta singularizeazã literatura —ea e unica ce nu se adreseazã direct simţurilor.
Vin., însufleţit, înviorat, despre Şerban, Rameau, ‘Indiile …’.
Ocrotirea vulvei—gestul. Secretul vulvei.
Sunt ipoteze, mai degrabã decât remarci. Adesea, chiar emitenţii ajung sã ia ipotezele drept concluzii.
Iubirea o suport numai la adãpostul regretului, sub ecranul regretului.
Klein fiind, ca rol, ca loc, ca centralitate, echivalentul francez al lui Asimov—adicã, patronul, emblema, reprezentantul principal şi efigia genului, stindardul.
Paşii, pontul& accesarea& decalajul& delãsarea& calitatea, articole, postãrile, tempo, ≠, americanii, meschinãria.
Originalitatea netã, remarcatã ca atare—Curval despre Ahlgren—evreul canadez—NI—antipodul. Fetişizarea. Originalitatea nu exclude capodopera—şi nici n—o presupune. Determinarea ei.
Banalitatea. Convenţionalul. Ternul.
Erotismul. Decrisparea. Copila de luni. ’66. Cãrţi. Artã. Kantismul. Cartea de ieri (vin.). Gândirea. Filozofia. Cafele. No..
Evreul interb., precizia, Paco Ahlgren, romane.
Eseuri 