DEFECTE ŞI LIMITĂRI. Severitatea nu e un defect, însã e o limitare. Individuaţia însãşi presupune limitarea şi relativul, relaţiile logice ale atributelor, etc.. Cristologia abstractã tinde sã atribuie entitãţii umane a Lui Iisus caracteristicile absolute ale înţelegerii filozofice greceşti a divinului.

Desãvârşirea umanã a Lui Iisus trebuie sã fi fost o desãvârşire pe potriva umanului, la scara individuaţiei. Existã limitãri mai supãrãtoare la Platon sau Sf. Toma, însã mintea tinde sã le minimalizeze, reliefând pozitivitatea.

Ca entitate umanã, ca individ, nefiind o panoplie de atribute umane abstracte, ci o fiinţã, Iisus avea limitãri—moralismul Sãu, severitatea, unele amintind de caracteristicile mai generale ale Proorocilor evrei. Individuaţia implicã relativul; desluşitul istoric, accentele psihice, condiţionãrile cultural—civilizaţionale antreneazã relativul—adicã, relaţionalul, ceea ce intrã în relaţii logice şi naturale.

Desãvârşirea entitãţii umane a Fiului e o desãvârşire umanã, implicând individuaţia, aşadar relativul şi relaţionalul. Evlavia struţului nu—şi are locul în teologie. Cristologia trebuie scrisã şi gânditã cu simţul realului, nu al abstractului sau al idealului; gândim în termenii realitãţilor umane, soluţiile abstracte sunt false soluţii, fantasmagorice.

Umanitatea Lui Iisus aparţine texturii realitãţii, nu o destramã, nu o traverseazã ca un corp strãin, ca un meteorit. Iisus aparţine realului uman—nu idealului abstract.